Foamea de putere nu știe de principiiGabriela Băducu 11.03.2024
”Și totuși, la final, iubirea va umple abisul necredinței”
18 decembrie 2023: printr-o hotărâre oficială a Vaticanului, s-a decis că preoții romano-catolici vor putea să acorde binecuvântare cuplurilor de același sex, câtă vreme aceasta nu va avea loc în cadrul ritualurilor ori liturghiilor obișnuite ale Bisericii Catolice (sursa: hotnews.ro)
Obtuzii și Dumnezeul lor arhaic
Trebuie să recunosc că în momentul în care am auzit știrea, am decis, cu un spirit critic, că acesta va fi unul dintre subiectele pe care le voi trata în următorul material, fără să-mi pot imagina că la mai puțin de două luni distanță, o țară mult mai apropiată de noi va lua o decizie tranșantă și cu un impact uriaș asupra poziției Bisericii Ortodoxe și a creștinilor-ortodocși în societatea grecească. Așadar, pe 15 februarie 2024, Grecia a devenit prima țară majoritar creștin-ortodoxă care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, precum și adopțiile de către cupluri de același sex. O premieră absolută, un pas important pentru comunitatea LGBT și pentru drepturile și libertățile omului. Cât privește comunitatea creștin-ortodoxă, situația este puțin diferită... Aceștia vor trebui să trăiască cu stigmatele create de militanții acestui demers triumfător: oameni obtuzi, care cred într-un Dumnezeu arhaic, a cărui prezență în zilele noastre nu este nicicum justificată și care, în loc să-și pună nădejdea în propriile forțe, se bazează pe o divinitate fantasmagorică. „Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că mult ne-am săturat de defăimare, Că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulați și de defăimarea celor mândri.“ – Psalmul 122, 3-4
Un eșec planificat
Textele din Sfânta Scriptură (prezentate și comentate în articolele anterioare) converg spre aceeași idee: formarea unor familii cu persoane de același sex este împotriva rațiunii pentru care am fost creați. Mai mult decât atât, chiar și din punct de vedere anatomic, este imposibilă formarea unei familii într-un astfel de mediu, precum și nașterea de copii în mod natural, fără a recurge la metode medicale care care se substituie lui Dumnezeu. Desigur că o asemenea atitudine este proprie ateismului, care din păcate, caracterizează în mare măsură societatea actuală. Căci o viață fără conștientizarea existenței lui Dumnezeu, fără recunoașterea prezenței Lui în fiecare clipă a vieții oricăruia dintre noi, este o viață pustie, rezultatul final fiind ratarea ”cu brio” a scopului pentru care toți am fost lăsați pe acest Pământ, respectiv îndumnezeirea omului. Doar să realizăm că Dumnezeu ne îndeamnă să recăpătăm asemănarea cu El, doar să înțelegem că Dumnezeu este iubire și că nu vrea de la noi decât să-L iubim și să ne iubim aproapele „El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ – Matei 22, 37-39, Dacă vom aplica aceste două îndemnuri lupta cu lumea este câștigată și zbaterea ia sfârșit: „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă.“ – Pilde 9, 10-11
Fățărnicia nu cunoaște limite
Cât privește reacția altor Biserici în legătură cu recenta decizie adoptată în Parlamentul grecesc, Igor Yakimchuk, vicepreședintele Departamentului pentru Relații Externe cu Biserica al Patriarhiei de la Moscova, nu s-a sfiit să judece aspru Biserica Ortodoxă a Greciei, invocând ineficiența opoziției sale și eșecul de a-și uni turma pentru a preveni o încălcare flagrantă a principiilor morale tradiționale (sursa wall-street.ro. Oficialul rus ignoră întru totul acțiunile instituției pe care o reprezintă. „Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.“ – Matei 7, 5 Nu doar că Biserica Ortodoxă din Rusia tolerează războiul dintre frații ortodocși, ci își obligă preoții să rostească rugăciuni în favoarea conflictului armat, sub sancțiunea interzicerii slujirii în biserică. Ce să mai vorbim de modul tragic în care a sfârșit disidentul rus Alexei Navalnîi închis, persecutat și cel mai probabil ”aranjat” pentru că a avut curajul să protesteze împotriva dictaturii. Din nefericire, această luptă sacră cu forțele răului – așa cum este considerat războiul de către patriarhul Kiril, a făcut până acum peste de 30 000 de victime în rândul civililor, dintre care peste 10 000 de oameni și-au pierdut viața și aproape 20 000 au fost răniți, potrivit Biroului ONU pentru Drepturile Omului, pe când numărul victimelor militare a crescut la circa jumătate de milion, conform datelor oferite de Global Conflict Tracker. (sursa: ziare.com) Din păcate, că vrem sau nu, efectele tuturor acțiunilor noastre, ale creștinilor-ortodocși, se propagă în întreaga lume, fără vreun beneficiu pentru Ortodoxie. Dimpotrivă: „Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră este hulit între neamuri“ – Romani 2, 24
Chiar dacă țara noastră este, prin mila Domnului, ferită de astfel de nefericite evenimente, nu e loc de îngâmfare, căci singuri-singurei reușim să ne creăm o stare care, fără greș, ne scoate de pe făgașul cel drept de fiecare dată când ne lăsăm afundați în ea. O stare care, în ultimul timp, este alimentată de haos, incertitudine și frică.
Traseism real și bitum virtual
Cât privește haosul, cel mai apropiat exemplu este chiar al orașului nostru, Ploiești, care din când în când și tot mai des este îngropat în gunoaie, fără mari regrete din partea autorităților locale. La început de an electoral aceiași oficiali au anunțat repararea unui număr impresionant de străzi, dar până la acest moment, bitumul este turnat doar pe rețelele de socializare, gropile continuând să fie adevărate capcane pentru șoferi. Mai grav este faptul că numeroși reprezentanți locali, unii cu vechi state în politica urbei, lipsiți de scrupule, schimbă partidele politice pentru încă o candidatură. Desigur, apartenența la un partid politic sau altul nu spune nimic despre principiile omului politic din România, căci în trend este să te aliezi cu principalul oponent, că-i de stânga, că-i de dreapta, nu contează, doar pentru a câștiga mai multe voturi sau pentru a obține majoritatea în vederea guvernării.
Putere, prin orice mijloace
Dacă la momentul apariției partidelor politice acestea puteau fi definite drept asociații libere ale cetățenilor, organizate durabil și stabil, atât la nivel național, cât și la nivel local, care urmăresc cucerirea și exercitarea puterii în stat, însă în temeiul unui program ideologic bine conturat, în prezent, potrivit opiniei profesorului dr. Gheorghe Iancu, „din punct de vedere al ideologiei, tendința este de slăbire a barierelor ideologice dintre partidele politice și chiar de slăbire a ideologiei, ceea ce conduce la faptul că singura ideologie este lupta pentru cucerirea puterii, conform modelului partidelor politice americane nedisciplinate.“ Totodată, potrivit art. 8 din Constituția României, partidele politice îndeplinesc două funcții: contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor. Este legitim să ne întrebăm: mai îndeplinește vreun partid politic din această țară aceste două funcții? Poate ar trebui să ținem cont, acum, la început de an electoral, de toate aceste aspecte și prin urmare, toate informațiile ce ni se transmit să le primim sub beneficiul de inventar, amintindu-ne că scopul primordial este câștigarea puterii prin orice mijloace, chiar dacă aceasta presupune migrația dintr-un partid politic într-altul, cu ideologie diferită sau chiar opusă.
Mult circ, pâine mai puțină
Mai mult chiar, să nu uităm de circul de la sfârșitul anului, pe care l-au făcut parlamentarii în timpul dezbaterilor în vederea adoptării legii privind bugetul pe anul în curs. Căci la ce injurii și-au adus, scena părea ruptă dintr-o comedie spumoasă a la Caragiale pe care, dacă n-ar fi făcut parte din realitatea în care trăim, am fi putut să o urmărim râzând în hohote. Din partea lor nu rămâne, în schimb, decât circul. Cât despre pâine, la cât de mult au crescut prețul alimentelor, tot mai mulți conaționali sărăcesc. În ceea ce ne privește pe noi, ortodocșii, ”oameni din lumea a treia”, potrivit unora, ne rămân cuvintele pline de speranță ale psalmistului: „În necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei. Mai bine este a Te încrede în Domnul, decât a Te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii“ – Psalmul 117, 5-9
Nesiguranța zilei de mâine
Referitor la noile și numeroasele schimbări fiscale, s-a constatat nevoia acerbă de a strânge la bani la buget, care, printre altele, a dus la majorarea impozitării concediilor medicale, precum și la reintroducerea perceperii impozitului pe venitul încasat din fiecare transfer al dreptului de proprietate. Aceste măsuri discutabile alături de nesiguranța financiară, cauzată de dobânzile care ating cote alarmante, nesiguranță care a pus stăpânire pe majoritatea românilor, reprezintă doar câteva dintre aspectele care contribuie la incertitudinea crescândă, specifică perioadei pe care o traversăm. Cu toate acestea, „nu va lăsa Domnul toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, ca să nu-și întindă drepții întru fărădelege mâinile lor.[...] Iar pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va aduce cu cei ce lucrează fărădelegea,“ – Psalmul 124, 3-5
Unde crește frica, scade credința
În ceea ce privește frica, acest sentiment nefast reprezintă una dintre principalele arme cu care vrăjmașul luptă împotriva noastră și care, cu cât îi permitem să crească, cu atât lăsăm să slăbească credința noastră. Aparente motive de frică au existat și vor exista întotdeauna, în special în prezent, când pacea în toată lumea este o stare atât de firavă, asemănându-se cu un fitil îmbibat în combustibil, gata să se aprindă la cea mai mică scânteie. În orice direcție ne-am îndrepta atenția, fie spre Orientul Mijlociu, fie spre Estul Europei, fie că privim spre nordul Americii de Sud, este imposibil să nu descoperim un conflict și să nu ne întrebăm dacă noi ne aflăm în siguranță. Și lăsăm frica să ne cuprindă sufletele, gândindu-ne dacă nu cumva într-o zi, o săptămână sau o lună va fi și țara noastră trasă în mijlocul câmpului de luptă și întreaga noastră viață, așa cum ne-am obișnuit să fie, se va schimba radical. În ciuda acestor frământări, să nu uităm că doar crezând în Dumnezeu vom fi salvați: „Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce păzeşte.[…] Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta și ieşirea ta de acum şi până în veac.“ – Psalmul 120, 2-8
Dragostea se măsoară în rugăciune
Iată cum ne-am lăsat aruncați în vâltoarea lumii, copleșiți de griji și temeri și astfel ni se pare că a trecut nespus de mult timp, iar nu doar două luni de când am fost chemați să fim gazde primitoare ale Fiului Lui Dumnezeu și să ne lăsăm cuprinși de iubirea și lumina sfântă, pentru ca și noi să creștem duhovnicește, odată cu Pruncul, întăriți prin Duhul Sfânt. „Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ – Luca 2, 40 Vasăzică, suntem datori să trăim în dragostea Lui Dumnezeu în permanență și așa vom birui orice obstacol întâmpinat, căci în final, iubirea va umple abisul necredinței. Până atunci, însă, să ne rugăm, întrucât, potrivit Sfântului Augustin, „rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.“: „Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine? Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea? Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea? Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: "Întăritu-m-am asupra lui". Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.“ – Psalmul 12